Premieră în România: Doi medici din Slatina, condamnați la închisoare cu EXECUTARE pentru că nu au tratat un copil de 9 ani. Micuțul n-a mai putut fi salvat și a murit în chinuri

Premieră în România: Doi medici din Slatina, condamnați la închisoare cu EXECUTARE pentru că nu au tratat un copil de 9 ani. Micuțul n-a mai putut fi salvat și a murit în chinuri
Publicat: 04/04/2018, 17:22

Inițial, Iancu și Tusciuc au fost condamnați cu suspendare, la pedepse de câte trei ani și șase luni, fiind găsiți vinovați de magistrații Judecătoriei Slatina pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Șerbănești. Decizia de condamnare cu suspendare a celor doi medici a fost luată, în iulie 2017, de Judecătoria Slatina, însă nu a rămas definitivă. Contestația a fost judecată de magistrații Curții de Apel Craiova care au decis, miercuri, definitiv ca cei doi să execute în detenție pedeapsa.

Dosarul celor doi medici trenează în justiție încă din anul 2010.

Condamnați de Judecătoria Slatina la închisoare cu executare, în 2013, medicii Mircea Tusciuc și Paul Iancu au ajuns din nou în fața judecătorilor slătineni, după ce Curtea de Apel Craiova a decis rejudecarea cauzei.

Medicul Mircea Tusciuc a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu executare, în timp ce medicul Paul Iancu a primit doi ani de detenție, tot cu executare. Decizia a fost luată în iulie 2013 de magistrații Judecătoriei Slatina, însă a fost contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpați. Magistrații craioveni au decis să retrimită dosarul spre judecare la Slatina.

Potrivit probatoriului administrat de anchetatori, pe 23 mai 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, doctorul Paul Iancu, medic de gardă – medic primar ortoped la Spitalul Județean Slatina, nu l-a examinat corespunzător pe Cristian Grigore, în vârstă de 9 ani, din Șerbănești, care se prezentase pentru îngrijiri medicale cu ambulanța, stabilind, în mod eronat, diagnosticul.

Totodată, doctorul Mircea Tusciuc, medic specialist primar în ortopedie și chirurgie pediatrică, nu a acordat îngrijirile medicale necesare micuțului pe perioada internării și a decis, în mod inoportun, externarea pacientului la 26 mai 2010. Băiatul a fost reinternat în aceeași seară, iar în dimineața următoare Tusciuc a decis amputarea mâinii stângi a pacientului. Din cauza complicațiilor intervenite, Cristian Grigore a decedat la 27 mai 2010.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×